Poezie

Ultimul tangou

2 min lectură·24 august 2026

Mediu

Lăsasem în umbră un ultim cuvânt,

Se vrea lumină, nu o răzbunare,

Un testament trimis încet spre vânt,

Despre o mare, mută consumare.

Te-am vrut un zeu, o lipsă, un blestem,

O obsesie ascunsă sub pleoape,

Prin labirinturi de tăceri te chem,

Să fii departe și tot atât de-aproape.

În fiecare gest te-am căutat,

Zidind altare dintr-o neputință,

Un chin frumos, etern mărturisit,

Ce-a ars din mine o ultima credință.

Dar astăzi văd, prin fumul ce s-a stins,

Că n-am iubit un om, ci o iluzie deșartă,

Cercul de foc în care m-ai cuprins

Se prăbușește-ntr-o ultima concluzie nefastă.

Nu te mai strig și nu te mai acuz,

Privesc spre noi cu mintea clară și mai rece,

Un dor născut din propriul meu refuz,

Ce-a fost un chin, iar astăzi pur și simplu îmi trece.

Ne-au devansat și patima și anii,

Suntem doar doi străini cu suflete nepereche,

Ce nu-și mai caută prin umbre viitorul,

Ci doar un petic de cer aspru și rece.

Rămâne în urmă tot ce-a fost furtună,

Cuvinte grele, nespuse la timp,

Acum doar liniștea ne adună,

Într-un etern și neatins anotimp.

Mergi înainte, nu privi înapoi,

Iertarea e puntea pe care mai pășim,

Nu mai există „noi” sau „grupuri de doi”,

Ci doar libertatea de a ști să pătimim.

009

Dascalu Mihai. “Ultimul tangou.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dascalu-mihai/poezie/14204751/ultimul-tangou

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.