Poezie
Luceafăr,
ca-n povești
1 min lectură·
Mediu
Culori dispar în umbra nopții
ascunse se disting cu greu
stele sclipesc în depărtare
și strălucesc pe cer mereu.
Luceafărul, o stea mai mare
privește jos, fundalul greu
cu gândul împrăștiat tresare
când luna urcă sus la el.
Era odată, într-o poveste
un tânăr prinț, mândru de fel
și o frumoasă principesă
ce se îndrăgostea de el.
Și se iubeau, pe-ascuns, în noapte
doar ei știau era secret;
ea îl chema cât mai aproape
dorea să-l țină strâns la piept.
În mângâieri de duioșie
și farmecul încântător
se-aprinde flacăra iubirii
făcându-l mai strălucitor.
Lăsând să-i scape câte-un înger
ce se înalță către cer
ea își îndreaptă lung privirea
vroia să-l vadă doar pe el.
Pierduți cu totul, în visare
îmbrățișați pe veci de-acum
uniți prin jurământul vieții
ce nu-i va despărții nicicum.
053.452
0
o poeziuara draguta! imi place stilul in care ai scris-o. se potriveste cumva, desi aproape ca plezneste de naivitate!
Era odată, într-o poveste
un tânăr prinț, mândru ca el
și o frumoasă principesă
ce s-a îndrăgostit de el.
aici ma cam deranjeaza ca el si de el.
Gandeste-te poate poti sa-l inlocuiesti pe unul dintre ele!
Salutari