În văzul ploii

Pe picior de sărut, suspin, vreau mai mult, dar el nici nu mă aude. Sunt eu umbra falnicului salcâm ce-și apleacă cu greu crengile încărcate cu brebenei în alinarea vremii ploioase. În vechiul parfum mă scald cu mireasma sa fină de mai. Respir abătut cu gândul la ea, la mișcările ei melodioase, la firul mătăsos ce-și deșiră voalul argintiu de sus în jos în diminețile cu ceață. Mă arunc în văzduhul albastru cu nori de plumb scăldat de raze de soare; cad; mă ridic și din nou cobor ușor în văile de dor alunecoase. Transpir si tremur cumplit, sudoare cu lacrimi dulci și mari ce-mi acoperă văzul pustiu de clima plângacioasă. Te așteptam să vi să mă toropești cu vocea ta zgomotoasă.