O mare pierdere pentru literatura italiană

Nu a trecut mai mult de o săptămână și dispariția ei se simte din ce în ce mai mult în lumea culturală italiană. Însuși președintele Republicii, Giorgio Napolitano, profund îndurerat a lăsat un mesaj în onoarea sa: \" Vine în minus o inspirată și limpede voce poetică \". O mare pierdere pentru literatura italiană, pentru familie, prieteni, cititori, pentru toți cei ce o cunosc. Nu o vom uita niciodată. Va rămâne veșnic în amintirea noastră, prin creațiile sale interesante, prin poeziile ce redau aceeași căldură cu care scria. \" A murit la Milano poetesa Alda Merini la vârsta de 78 de ani. Protagonistă a scenii culturale fiind considerată cea mai mare poetesă italiană în viață. Era recuperată la clinica spitalului San Paolo de Milano de zece zile pentru o tumoare osoasă. S-a stins și odată cu acestă dispariție se simte un gol imens pe aripile poeziei. Ceremonia a avut loc în data de 4 noiembrie în Duomo la Milano. În ultimii ani imaginea sa devenise populară chiar și publicului televiziv prin aparițiile sale cât mai dese pe scenele televiziunii, prin cuvinte și gânduri profunde și comprensibile. Datorită ei multe persoane s-au apropiat de poezie. După cum ne amintește Antonio Gnoli într-un interviu lăsat de Alda Merini ziarului La Republica, despre perioada anului 1947 timp în care a fost recuperată la clinica Villa Turro la Milano, prin cuvintele sale spunea: \" Pentru mine vindecarea a fost un mod de a mă elibera de trecut. Totul s-a întâmplat în grabă. Ultima dată când am fost la Institut în grijă pentru o depresie mi s-a-ntâmplat un lucru ce nu mai întâlnisem până atunci. Într-o dimineață m-am trezit și am zis: ce caut eu aici? Așa a reînceput cu adevărat viața mea. Am început din nou să scriu găsind acel succes la care nu mă gândisem niciodată să-l obțin. Succesul spunea tot ea este ca apa Lourdului, un miracol. Mulțimea aplaudă și te-ntrebi: ce am făcut pentru a merita toate acestea? Cred că mulțimea, chiar și mică, ce te iubește te ajută să trăiești. Pentru aceasta ospiciul a fost pentru mine marele poem de iubire și de moarte. Dar chiar dacă acest loc astăzi este departe mi se întâmplă să-l visez. Mi se-ntâmplă câteodată să-l revăd în somn. Eu visez foarte mult. Și printre vise îmi apare unul în care sunt înăuntrul unui loc închis și eu care caut cheile pentru a ieși. Poate sunt cu mintea tot în același loc ce m-a ucis și m-a făcut să renasc. Mă simt o femeie care încă mai dorește. Astăzi de exemplu îmi doresc ca cineva să se ducă să-mi cumpere țigări. N-am renunțat niciodată să fumez, nici să sper\". O parte din aceste texte au fost extrase și traduse din ziarul \"La Republica\" din 1 noiembrie 2009