Poezie
Prea multe rasarituri solitare
1 min lectură·
Mediu
Din acel inceput de zi
nu-mi amintesc decat ca
degetele mele intinse se sprijineau
de marginile rotunde ale luminii
care isi intindea somnoroasa
aripile zdrentuite
de prea multe rasarituri solitare.
Iar tu nu mai dormeai de mult
privindu-ma printre gene
ca si cum m-ai fi zarit intaia oara
la jumatatea distantei dintre
infinit si tacere.
Nu mai stiu cum ajunsesem
sa-ti aud bataile inimii pe perna mea
prafuita de atata asteptare…
Desi imi amintesc totusi ca
cerul s-a spart in bucati asta noapte
si stelele isi decupasera contururile
amestecandu-se cu soapte noastre
Se revoltasera importiva singuratatii
si atunci le-am simtit cazand
in suvoaie de aer lichid
amestecat cu rasuflarile noastre
amanetandu-ne amintirile solitare
pentru o noapte intreaga in doi.
Desigur imi amintesc acum
ca ne iubisem in tacere
sprijinindu-ne gandurile
de marginile rotunde ale luminii
care isi intindea somnoroasa
aripile zdrentuite
de prea multe rasarituri solitare.
001.757
0