Poezie
Adapost
1 min lectură·
Mediu
As vrea sa-mi intind fiinta
Sub umbra unui copac albastru
La adapostul lui primitor
Sa nu mai vad stelele si astrul
Nimicitor de galben si dorinta
Sa imi deschida orice zavor.
Sa ma adapostesc sub umbra lui
Si-mbratisand trunchiul acuma
Sa-mi infrunzesc mainile intai
Si in plete sa infloreasca luna.
As vrea sa mi ascund privirea
Sub doua frunze mari albastre
Care sa-mi rascoleasca amintirea
In toate anotimpurile noastre.
N-as mai avea nevoie de degete
As cerne toata lumina prin muguri
Si aerul l-as absorbi fara regrete
Ametind de betia nascuta in apusuri
Mi-as trage seva numai din iubire
Adapostind viata in cuiburile mele
Aruncandu-mi extazul de inflorire
Sa devin intaiul copac al vietii tale.
Aprilie 2003
001.345
0