Poezie

Te astept

1 min lectură·30 decembrie 2002

Mediu

Te astept sa vii si maine

Sa te intorci la mine iar

Cum se intoarce val cu val

Din nou la malul marii

Sa te ascult din nou iubire

Sa ma saruti, sa-mi fie bine

Sa imi fie iarasi dor de tine

Si sufletul in palma ta sa se aline

Te astept si pan\'atunci mai cer

Un vis de amandoi si de niciunul

Sa vii la ceasul cand visele pier

Si sa ma scoli soptindu-mi Te iubesc..

011971

Despre aceasta lucrare

Autor: DANILA MONICA
Tip: Poezie
Cuvinte: 77
Citire: 1 min
Versuri: 12
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

DANILA MONICA. “Te astept.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/danila-monica/poezie/33021/te-astept

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

MV mirela visinescu✓30 dec. 2002

nu pot sa-mi dau seama daca te-am mai citit sau nu, fiindca scrii intr-un stil (slabut) atit de comun pe site-ul asta incit mi-e greu sa-mi amintesc de tine in mod particular.
Slaba,nu e poezie, e mai mult o tinguire personala, o defulare sub pretextul literaturii. Iti inteleg sentimentele si le admir, dar pt poezie cred ca mai ai mult de experimentat/incercat/lucrat...

Acțiuni rapide

← Toate textele lui DANILA MONICA Caută texte similare

Despre autor

DANILA MONICA

@danila-monica

0 urmăritori

Sa incepem cu inceputul, adica mai bine zis cu o frumoasa si insorita zi de iarna adica 13 Februarie 1973 cand am aparut pe lume in prafuitul Bucuresti, o foarte prietenoasa, voluntara si guraliva Varsatoare. Si sa fiu sincera n-as fi vrut sa ma nasc in alta zodie , si mai mult decat atat am ales sa apar cu 2 saptamani mai devreme decat era prevazut de la nenea doctorul. Sunt unica la parinti (desi toti suntem unici, ca personalitate si suflet) cu toate ca mi-as fi dorit frati sau surori. Am crescut inconjurata de dragoste si armonie si de prieteni insa mereu am simtit o nevoie mai mare de dragoste decat ceilalti... Nascuta in Bucuresti dar cu radacini dincolo de Prut, asa m-am nascut, romantica, si la inceput am crezut ca sunt ciudata, sau ma rog asa credeau cei din jurul meu pana cand am crezut-o si eu...Si eram ciudata pentru ca : imi placea marea, sa ii ascult chemarea la ceasul când se tes luminile si cand in linistea inserarii se nasc sublime ganduri.. Mai eram ciudata pentru ca ma refugiam in mijlocul padurii doar pentru ca aveam sentimentul ca sufletul meu s-a nascut aici undeva din dor si cantec si acum se intoarce la chemarea naturii, cuprins de o sete adanca. Si priveam bradul din fata mea care s-a inaltat spre cer intr-un incremenit elan si tanjind dupa libertatea zborului. Atunci am realizat ca fiinta mea se aseamana cu el : mereu trupul meu ramane pe loc in timp ce sufletul cuprins de rasuflarea visarii zboara undeva departe intr-o lume in care exista numai dragoste. Sufletul meu flamand ar topi-o cu lacrimi de fericire si m-as topi odata cu ea, luminând ca o torta in intuneric cu fericirea sufletului meu. Si din toate acele momente "neintelese" s-au nascut poeziile mele, gandurile mele caci sunt o fiinta care traieste, se hraneste cu romantism, care crede in vise, si spera in iubire in puterea ei, caci ea ne poate schimba pe toti, ne poate ajuta sa credem in noi cu adevarat, in forta noastra interioara care nu are nevoie decat de un mic imbold pentru a erupe asemeni unui vulcan...

Vezi profilul