Daniela Șontică

Felix,

imi permit sa redau mai jos cateva ganduri ale mele scrise dupa citirea citirea acestui roman care mi-a placut mult. Sigur, fara pretentia de a fi scris critica literara ca tine. Asadar:

Când moare mătușa care ți-a fost mai mult decât o mamă scrisul tău se poate numi “Raftul cu ultimele suflări” și poate căpăta valențele unui poem, jurnal de boală, de povestire până la epuizarea sfâșietoare. Totul este suferință povestibilă care picură într-un pahar de mult plin. Chiar și moartea poate fi pretextul vieții. Sensibilitatea ei exacerbată a Aglayei Veteranyi, asemenea un veritabil ac de electrocardiogramă, înregistrează cele mai fine ondulații sesizabile în sfera durerii, întâmplări demne de consemnat. Totul prin lentila bolnăvicioasă purtată de un om al cărui destin i-a reunit pe toți ai familiei într-o veșnică peregrinare prin toată lumea. Viață de artiști la circ. Moartea este de aceea de neacceptat. Este o călătorie fără întoarcere. De aici transcrierea tuturor rănilor, bubelor, duhorilor ce o preced. Ca o răzbunare.
Rândurile Aglajei miros toate a moarte, fie că este vorba despre copilărie, adolescență sau vizite la spitalul unde agonizează mătușa. Toate personajele trag să moară în felul lor. Iar autoarea nu face decât să lase o carte-testament. Desigur, la ora scrierii nu mai ea știa, presimțea, dar după apariția romanului, când știi că autoarea s-a sinucis, cuvinte precum acestea îți lovesc pieziș răsuflarea: “Mă sinucideam zilnic, mă spânzuram de instalația termică sau mă aruncam de la balcon, zăceam terciuită pe șinele de cale ferată, mă sufocam într-o pungă de plastic sau mă trăgeam de limbă până ieșea totul din mine. Muream de întuneric, de vară, de tristețe sau de piele prea lungă”. Este aceasta o sensibilitate ca un rol jucat în așa fel încât să se muleze ca mănușa pe gustul pentru literatura acceptată astăzi? Dar ce sunt “ultimele suflări” ale Aglajei Veteranyi, de fapt? Sunt o altă fațetă a naturalismului sau doar transcrierea înfrigurată a sentimentului neputinței în fața absurdului întâmplărilor vieții? Câte ceva din fiecare și mai mult decât atât. Este jurnalul durerii de orice fel. Lectura ar fi atât de sumbră dacă n-ar fi câte o poantă din loc în loc, cum ar fi aceasta: “Când vedeam câini vagabonzi, în mine se trezea un instinct de fugă. |ncercările mele secrete de a ieși i-au costat pe câinii noștri câteva coaste și un ochi”. Un fel de comicul absurdului tragic.
Este scrisul singurul punct de sprijin? Cam firav dacă duce la sinucidere. Până la urmă și scriitorul este tot un fel de artist de circ. Aglaja Veteranyi a fost un echilibrist care a ratat săritura fără plasă.

Carmen, nu putea fi vorba de stridente de nici un fel in cazul interlocutorului meu, multumesc pentru citire si pareri.

Traian, n-am cum sa raspund la \"reprosurile\" aduse de tine lui Radu Albu Comanescu.

Anni, iar ma lauzi!...

o poezie buna in asmablu, dar nu mai simteam nevoia sa spui ceva dupa \"si iau trenul\" ...ar fi avut mai multa forta, cred; apoi, multe cuvinte ca sa spui ca o vezi in ultimul vagon; iar aici:
\"fugi după mine ca o disperată nesătulă de fum viaţă şi alte aiureli\" era de ajuns \"fugi dupa mine\". Asa vad eu lucrurile, mai concise.
Insa ideea in intreg e frumoasa.
Si cred ca ai posibilitati lejere sa evoluezi, oricum, scrii suspect de bine la 16 ani.

Sevastia

Remarca ta cu privire la martiriul Brancovenilor este potrivita azi, de ziua Mucenicilor din Sevatia. \"Control-paste\" e bun si el la ceva...

Daniel, intr-adevar, am avut norocul sa am un interlocutor care stie sa povesteasca si care are si ce povesti... multumesc de recomandare.

Anni, ma bucur ca ti-a placut, esti un cititor dezirabil, sper sa ne vedem vreodata si altfel decat in spatiul virtual.

si...

Parca n-am citit niciodata ceva mai frumos scris de tine, Ela. Atatea definitii superbe ale ratarii in dragoste, iar finalul ma incanta de-a dreptul. \"feminine anestezice prin care treci nonsalant\" ma duce cu gandul la Cesare Pavese, care zice ca ne dorim sa fim iubiti pentru ca iubirea este un anestezic - si cine si-ar dori sa se trezeasca in mijlocul unei operatii fara anestezie?...

data aceasta nu mai treci cu unelte de tortura peste imaginea femeii si nu iti mai este teama sa lasi sentimentele sa se vada.

port stindarda, asta da! bine ca nu port la marea neagra, Traiane.

multumesc de iris-ari, Carmen...

erata: fericirii.

Raspuns restant pentru Traian:
trebuie sa admiti ca nu au loc la un spectacol, fie el film al fericii, toti spectatorii care ar dori sa-l vada/traiasca. Pentru ei era cautarea mea panacee.

Carmen, dar chiar esti in forma azi!

multumesc pentru sugestii, in mare ai dreptate, dar nu vreau sa fim dusmance! (uite cum suna...) ce planta mi s-o fi potrivind, ia vezi ca sunt nascuta acush pe 23 martie!...cauta tu acolo si zi-mi!

cam alambicat mesajul tau, Luana, te grabesti foarte tare probabil, scrii cu sufletul la gura, am vazut asta si citindu-ti proza cea mai recenta... dar am inteles, sper, ca iti place finalul din textul acesta al meu, final criticat de unii. Dragostea ca liber arbitru poate vindeca orice.

multumesc pentru raspunsul elaborat si edificator. se vede ca esti in verva, si ai dreptate, e duminica! ne mai citim.

Cred ca Freud ar fi tare multumit de acest text. Am citit si m-am gandit la mama lui Maxim Zaremba, la mama Katiusei, chiar si la mama mea. Si n-am vazut in ochii lor nici o lumina.

n-am vazut filmul, o sa-l caut la sugestia ta. Eu tot mai cred ca atunci cand poezia e reusita poti sa fii balerina prima.
Stii ca avem sansa sa crestem mai mult acum, dupa ce Adam a muscat din fruct?...

Alaturari happy de sintagme si imagini. Iti vine bine pasul acesta de balerina, iar de dusmani, da, niciodata sa nu te plangi.

Impartasesc intru totul convingerile dvs din acest articol, domnule Baciut! Acest film este nu numai ridicol, penibil si cu rea intentie, dar este si un non-sens. Daca este facut pentru cei care nu cred in Iisus de ce le mai trebuie - ei oricum nu cred, iar daca este sa ii convinga de vreun adevar \"ascuns\" pe cei care deja cred in El, nu vor clinti nimic din credinta lor.
Nu se va sminti decat cine este deja smintit.

Floriane, chestia asta cu oasele a venit intamplator sau nu tocmai acum cand americanii cica au gasit ei oasele lui Iisus - Doamne, iarta-i ca nu stiu ce zic! - ?

Hoit de aur ai scos aici. Nu stiu insa de ce in ziua de noua si nu de sapte...