Poezie
dorul nestins ...de apa Timișului
1 min lectură·
Mediu
Îmi amintesc ce frumoase erau verile
Și serile cu asfințitul suspendat între poduri și lună,
Eu, alergînd de-a lungul Timișului de nebună
Ținându-mă cu sălciile de mână.
Îmi amintesc deja toamnă fiind,
Cu tinerețea mea trecută la aceeași lună nechezînd,
Eu pasăre călătoare, noduri cerești și pământești străbătînd
Peste încă o vârstă, dar tot cu tine în gând.
Timișule, Timișule, de-ai fi fost între maluri fântână,
Să-mi fi scos din suflet cu apa ta lină
Doar pietrele și mîlul, nu și taina primei noastre iubiri din rădăcină,
Și-ai fi auzit după atîția ani, copiilor din mine
plânsul.
001.837
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniela Moga
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 97
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Moga. “dorul nestins ...de apa Timișului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-moga/poezie/14053927/dorul-nestins-de-apa-timisuluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.