Timpul negru trece.
Nisipul clepsidrei mă amețește.
Cuvintele se scurg, fără vlagă
În jurul meu. Ceață.
Nu aud decât corzile chitărilor
Învăluite în cuvinte.
Nu mai simt decât foșnetul
E intuneric si rece.
Pe cerul plin de astrii
O pata mare de culoare
Se lupta cu linistea
Si calmul obositor
Al noptii singuratice.
Chipul meu somnoros
Este mangaiat de raze fierbinti
Pline
Frumos cânta copilul
În seara cea de vară.
Uimit privești la
Gândul care pică.
Secunda se dedică
Unui vis.
Un gând picat ca o speranță:
Iubire stranie de-o vară,
Parfum și
În sufletul meu atomii se incălzesc,
În inima mea răsare soarele,
În picioarele mele se lasă seara,
În mâinile mele se zbate dimineața.
În gândul meu, un joc de ploi
Și furtuni mărunte care-i
In sufletul meu se produc
Din ce in ce mai multe cutremure
De diferite grade pe scara durerii.
Iar caramizile sperantei
Se darama una cate una,
Spargandu-se, strivindu-se,
Formand molozul
Ninge…
Tacere.
Fulgii alearga
Unul dupa altul,
Invingand neantul,
Cautandu-si un loc
Murdar, retras,
Albindu-l cu corpul lor
Catifelat, usor.
Un fulg ratacit
Cauta ceva
Sa poata sta
Cu
