Poezii

Timpul negru trece. Nisipul clepsidrei mă amețește. Cuvintele se scurg, fără vlagă În jurul meu. Ceață. Nu aud decât corzile chitărilor Învăluite în cuvinte. Nu mai simt decât foșnetul

E intuneric si rece. Pe cerul plin de astrii O pata mare de culoare Se lupta cu linistea Si calmul obositor Al noptii singuratice. Chipul meu somnoros Este mangaiat de raze fierbinti Pline

Frumos cânta copilul În seara cea de vară. Uimit privești la Gândul care pică. Secunda se dedică Unui vis. Un gând picat ca o speranță: Iubire stranie de-o vară, Parfum și

În sufletul meu atomii se incălzesc, În inima mea răsare soarele, În picioarele mele se lasă seara, În mâinile mele se zbate dimineața. În gândul meu, un joc de ploi Și furtuni mărunte care-i

In sufletul meu se produc Din ce in ce mai multe cutremure De diferite grade pe scara durerii. Iar caramizile sperantei Se darama una cate una, Spargandu-se, strivindu-se, Formand molozul

Ninge… Tacere. Fulgii alearga Unul dupa altul, Invingand neantul, Cautandu-si un loc Murdar, retras, Albindu-l cu corpul lor Catifelat, usor. Un fulg ratacit Cauta ceva Sa poata sta Cu