Martira

Îl primise înapoi. Nu ca pe un fiu risipitor. Nici ca pe un miracol. Foarte probabil, dintr-un imbold al disperării fără de granițe. În singurătate cosmică sau... casnică, își identificase adamul. Într-o melodie de duzină. A Direcției 5. Am știut că ești tu, am știut știut știut.... El era alesul! S-o contrazică, dracului, cineva! Sau să n-o contrazică! Ei!!! Și ce dacă își călcase în picioare demnitatea?! Oricând și-ar fi călcat-o! Nu conta cât de mult ar fi umilit-o. El era dumnezeul ei. Laic. Murdar. Nenorocit. Ca un câine! Adonis-ul ei, de o frumusețe cotropitoare în desfrânare. Cultural. Genial. În nepăsare manipulare degradare. În bolnava, pervertitoarea lăcomie de a gusta din atât de multele fructe prohibite... Nu se putea dezice de precursorii lui, vajnici violatori ai rusoaicelor, într-un precar instinct de răzbunare. Pe bolșevici. Muma voastrăă de poponari! Și-apoi, băi-Doamne-băăă, totul se învârtea în jurul p..ii!!! Parol! Să-l contrazică, dracului, cineva! Să nu îndrăznească!!!! Întinsă la nivelul călcăturii lui aristocrate unicate, îi linsese încălțările. Îîîîîîmmmm de firmă! Lipise țâțe lăsate de gambe îngâmfate. Agonizase! Se extaziase! În zadar mimase el discreția ca formă de manifestare a agasării. Fals nobil ce se găsea! O stinsese. Pe izbăvitoare. Ca de muc de țigară se debarasase. Ea își continuase lobby-ul. Făcând uz de un întreg arsenal, răsuflat naibii de la baba Eva încoace. –Vianooor! – leșinase tâmpa în mai multe rânduri. Trecuseră peste ea găinațuri de ciori. Vomele indiscretului pământului. Le caca de ses propres progenituri. 2 pârlite deșelate anticipând același destin de obială. Vianoor! Via.... Moooor!!!! Înghițise ea lăturile destinului. Căscând gură cât o prăpastie. Se târâse se târâse se târâse. Ca o cățea credincioasă până la moarte și dincolo de. Îl pătrunsese în ochii lui tulburi. Ochi de demon parșiv slujindu-l, de gura lumii, pe Dumnezeu! În atrocitatea suferinței, chipul ei – și așa scofâlcit de la mama natură sau de la mă-sa – suportase restrângeri succesive. Nu mai rămăsese decât gaura aia imensă dintr-o cândva mutră, dezvelind într-un rânjet, ce în zadar simula râsul, grohăiturile unei specii hibride, scăpând cu brio încercărilor taxonomice ale teribiliștilor specialiști în. Îl luase. Îl adunase. De prin intimitățile publice ale altor muieri. Îl spălase. Cu săpun de casă. Cu propriul scuipat. Îl înfășase în frunze succesive de brusture. În pulpele ei costelive. Între. Sub scrâșnetul dinților hipertrofiați. Îi cântase: Aleluia-aleluia, ești al meeeeeuu! Al meeeeu ești!! Răgușit. Pe vocea a 9-a. Ținându-i hangul o harpie cu ochi beliți. Cumpărase din leafa ei 2 bilete. Tur. În locație exotică. El nu se putuse dezice de vocația de hedonist. Acolo au rămas. N-a mai auzit nici dracu de ei.