Poezie
cu cerul în jos
1 min lectură·
Mediu
nimeni nu-i intuise agonia
strigătele de ajutor
lumea trecuse... trecusem și eu
cu nepăsare... aproape nevăzută
jurându-mi că-n ziua următoare
o să ocolesc zona aceea
cel mai probabil inutilă
noi plecaserăm...
el rămăsese să primească
durerea singurătatea... tot surghiunul
uitasem la un moment dat
eram datoare să trăiesc paroxistic
fericirea întreagă... toate măruntele lumi
dar acolo... în adânc
ceva tresălta... nu de bucurie
vrăbiile se adunaseră cum nu o mai făcuseră de mult
urletele prelungi ale celor trecuți în tăcere
îmbrăcau acum ulițele în haină ponosită
nu i-am mai auzit aripile
zarva de spiriduși
am simțit numai
semnele mele zgâriate de atâtea ori
cu superficialitate sadică
în centrul inimii vegetale
copacul
căzuse
singur
lăsându-și pentru totdeauna
împlântat plânsul
în mine.
001.336
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 120
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “cu cerul în jos.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14153202/cu-cerul-in-josComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.