Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

patriarhal

1 min lectură·
Mediu
aici trenurile au tras de mult pe dreapta
n-a mai rămas niciun obuz neexplodat
cel mult ar putea interveni plictisul
dar asta nu s-a întâmplat încă
niciodată
chit că înserarea vine năucitor de la fel
și oamenii își țin șalele cu mâini agere
atât de bine deprinse cu toanele pământului
cu greul lui...
în loc de înjurătură fac repede o cruce
și ies!
la gura nesătulă a vieții
își ostoiesc ei înșiși setea de apă... de poveste
fără să facă risipă fără prin cap vreunuia să-i treacă
a se zgârci
ignorând distincția de gen... alte prejudecăți
împletesc mai apoi pe îndelete
unul pe față altul pe dos... unul pe față:
vajnicul chip al zilei fără de hotar
001.336
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
117
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “patriarhal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14152757/patriarhal

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.