10 cu minus

tramvaiele își reluaseră mersul cum și păsările omul

nimeni n-ar fi știut spune cât la sută era aparență

în ce măsură viața își reintrase în drepturi

era curba aceasta rectilinie ca un bisturiu peste urmele vărsatului

și cicatricea adâncită a vaccinului copilăriei cu repercusiuni fatale

la maturitate

... și dacă noi reușiserăm de-adevăratelea să populăm golul

spațiile virane ale proprietarului eșuat în vehiculul său atât de puțin terestru așa de incompatibil cu cerul

... dacă privit dintr-un cosmos drumul nostru era

o sinestezie... numai cămașa de forță... linia ștearsă

ce ne păstra oare receptivitatea dincolo de nimic?!

în locomotive electrice ca de suflete am făcut schimb de locuri

un prim impact teribila acomodare cu opusul fiecăruia

clipa aceea în care îți spui da, pot să fiu altfel

pot să iubesc fără de iubire să îndur succesiunea tuturor iernilor

în lipsa punctului tangibil care să se cheme conținut

acum când fotofobia devenea patologia minoră

învățam să accept adevărul de mijloc faptul de a eluda estetic extremele

primind în cătunele personale lumina moale într-un preaplin al întunericului

într-o doară arătându-mă ție în felul tău m-ai mângâiat

în abisul întâmplării tale

ca și cum ai fi vrut să amortizezi căderea

ghilotinei... a verdictului

mi-ai dat 10 cu minus...

MINUS

poate data viitoare

va fi

PLUS.