Poezie
avorton
1 min lectură·
Mediu
n-am scris
când a venit timpul
n-am iubit
nici măcar n-am urât
trupul ni s-a umplut
cu un fel de invazie… o molimă
pesemne a sufletului oropsit
ne-am palpat o vreme exersând robotic
gradul de suportabil al degetelor la dezastru
naivi… ordinari ne-am acoperit fricile
am închis ochii
precum orbii am traversat mizând
pe marele noroc adjudecat
năpăstuiţilor sorţii
când unicul dumnezeu dezerta de acasă
am înghiţit repede
oceanul din faţa patului
somaţia orei mult prea exacte
n-am scris… n-am iubit
şi s-a făcut jumătate-copac jumătate-om
într-o lume rămasă să-şi strige infirmă destinul
001.256
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 93
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “avorton.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14144384/avortonComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
