Poezie
de unul singur
1 min lectură·
Mediu
habar nu am
ce simți tu
când rostești aceleași cuvinte
ca și mine
când te găsești
în fața aceluiași copac
când te rostogolești și dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec
și câte întâmplări ai ratat
din încăpățânare din copilărie din neșansă
care a fost combinația de taste
fericita intuiție echivalând
ControlSave-ului
dacă
te ia cu început
cu această ridicare a ființei din arest
luna de miere a omului lipindu-și
cu superglue monologurile
cu acea infimă voință
de a fi
sau cu sfârșit te ia
și simți pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineața în care ești somat
să te întorci la origini
cum fiecare
într-un fel sau altul se naște și este
mai ales
cum se moare
de unul singur.
001.356
0