Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

în visul de luni spre duminică

Iubire cu lămâie şi sare

1 min lectură·
Mediu
eram o fată oarecare
în sarafan cu fluturi gărgăriţe şi căpşuni
pe-o bicicletă
împleteam cu sârg brăţări din mangrove
coliere imense din fasole colorată
nu aveam nevoie de resturile zilei anterioare
nu aşteptam să-mi sufle nimeni
ca întâmplarea să fie adevărată
îmi plăcea samba… băncile ocupate
în faţa curţilor cu eucalipţi şi baobabi
mireasma de manioc…
destinul meu era un zbor printre livezi
graviola jabuticaba cupuaçu…
oamenii îmi zâmbeau fără să mă cunoască
simţeam în portugheza braziliană
un fel aparte de a spune: iubesc!
bucuria mea libertatea
făceau înconjurul primordialului
mă opream în centrul cafenelei cu dulceaţă
felinarele declamau: fericire cât încape!
sub perdeaua tandră de aburi
îmi aminteam toate copilăriile
felul în care mă îndrăgostisem prima dată
la un desert nocturn cu bomboane brigadeiro
şi lună confiată
alergasem!
dincolo de pământul de trupuri
în aria aceea privilegiată
în care viaţa se năştea
pe frunze imense de lotuşi
în strigătul verde al pădurii ecuatoriale!
001.103
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
154
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “în visul de luni spre duminică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14142484/in-visul-de-luni-spre-duminica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.