Poezie

despărţindu-ne

file de jurnal afectiv

2 min lectură·9 iunie 2019

Mediu

macii mei şi-au venit în fire

părinteşte mi-au iertat surghiunul

iubirea-cu-lămâie-şi-sare

ca pe câmpii mi-au încredinţat latenţe

aşteptând rodul imaginaţiei bune

!şi eu

desculţă am alergat [un vechi obicei de-al meu!]

altfel invadată de roşu/ simţeam că frumuseţea este

cu totul altceva decât prefabricatul anost de iluzie

o corabie şi-a potrivit pânzele dincolo de naufragiu

întoarsă în mine nu s-a gândit copacul să mă acuze

de egoism... nici măcar de naivitate

rămâneau în urmă

inflorescenţe strangulate în jurul eului meu

de nu cumva vor fi fost braţele tale... cândva

obsesiile.... boala de moarte... disoluţia

atunci când mă sufocam şi aveam nevoie vitală

de un organ special precum peştii de bronhii

să pot respira în teluricul tău

lumea aceea organică în care nu se prind aripi

şi-n care trupuri se adună ca pentru reprezentaţie colectivă

simultan se înfruptă şi gem: plăcerea îşi întinde cortul

spre stupefacţia unui Dumnezeu abandonat pe tuşă

diluată aş fi trecut şi eu într-o entitate suspectă

confundându-se bunăoară cu ideea precară de anodin

temelia cavernelor tale lăsându-se-n jos... tot mai în jos

sub greutatea nimicului... cosmosul tău ca o grotă

cotropită de vacanţe şi de motoare... de toate ierburile acelea

otrăvite purtându-şi seminţele în destinul evelor oarbe

pe care nicio divinitate n-ar mai putea să le îndrepte

nu se mai aud zgomote

îndepărtarea se produce continuu

până când din tine rămâne

minuscul semn de întrebare cedând

sub imperiul rezervaţiei de lumină

în fapt habitatul specific al florilor mele

001.259

Daniela Luminita Teleoaca. “despărţindu-ne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14138906/despartindu-ne

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.