Poezie
(pseudo)imortalizând
file de jurnal afectiv
1 min lectură·
Mediu
ochii ei se deschideau
ca şi cum n-ar fi privit vreodată o floare
nici întoarcerea-n timp a corolei în cântec
ce straniu se făcea viaţă! ce straniu!
nici mâna lui aranjându-i tandru-estetic
tristeţile ample micile ingenuităţi... femeia
nu o zărise... nici un semn nu dădea că o va
şi păsările defilau în lipsa oricărei imaginaţii
nimic dincolo de datul acela mecanic din aripi
doar chipul deposedat neintrat în iubire
să fi fost ea?!
mai ales sternul cavernos/ cutia de rezonanţă
a trecerii inofensive a unui timp
ea nu ştie să aştepte:
habar nu are ea să se bucure!
ea nu ştie... nu poate să plângă
nici să înţeleagă căderea trupului dincolo de el
în zona incandescentă a ţipătului
aici
poza goală
matrioşkă fără de vocaţie
ce niciodată nu are să muşte
din pomul interzis
undeva
un pictor naiv
el însuşi cumva derutat
de propria creaţie
să fi fost el?!
şi floarea era cântec
şi cântecul se făcea floare
dar cine să fi ştiut?
să fi fost ei?!
!nimeni să-i pună faţă-în-faţă
001.165
0