desculți prin iarnă2

azi am mers prin zăpezi

cu cearcăne și mănuși din lână

la poalele dealului se strângea cerul

parcă se oprea pulsul

marionete adunau ape

de la izvoare înghețate

se dădea la o parte timpul să mirosim iarna

să ne-o apropriem să o izbăvim

în felul nostru congelat impersonal

aveai fața împietrită existai să poți spune cândva

când totul se va fi topit că da

într-adevăr îți trăiseși zăpezile

am coborât până la serpentine până la

dezgolirea aceea cu gust de sânge

(un câine își dibuia umbra făcută sloi)

am trecut dincolo

pescăruși își prindeau aripile-n gheață

le auzeam țipetele în sistole:

ce frică le era păsărilor! ce frică!! și

cum pământul se mai crăpa sub tălpi!

am mers până la îngustarea potecilor

cineva ardea o grămadă de cărbuni încinși poate

niște gânduri ponosite

(odinioară un fel de strămoși învățau să supraviețuiască. nici prin cap nu le trecea cât de rudimentari cât de puțin igienici cât de inestetici erau!)

a mirosit a fum și a tămâie

în târziu se făcea jumătate-lumină

arțari își puneau clopoței în vânt până la

turlele mânăstirii până la pașii rămași acolo în preajma

angoaselor îngerului geruit