Poezie
aproape umani
mere căzute și acre
1 min lectură·
Mediu
o liniște nepământeană aici undeva
la jumătatea distanței dintre aortă și așteptare
(acel „cenusaîntâmplatîncă”)
începutul trece dincolo
pe fila cu the end
(albul înghite pagina)
niciun fir de iarbă sub ghețuri iar peștii
peștii au rămas desigur în imaginația de copil mare
mare amator de copcă
împietrite în valsuri walpurgice
păsări ascund
fantoma zborului cald / țara de depaaaarteeee...
prind țurțuri lacrimile
repetăm cuvinte repetăm repetăm... până când
nu mai înțelegem nu mai înțelegem... nu...
intuim
nimic nu e proprietate privată
naivi tot trecem prin sânge
etichete / cartoane / polisemii / contradicții...
urmează
durerea-confirmare / șocul / indiciul că încă ești viu
aici
sufletele sunt prinse cu ațe resorbabile
o altă stupidă iluzie estetică
(și nimeni-nimeni nu te va menaja)
mâncăm mere
mere căzute și acre / neecologice în
gust de zăpezi și noroi când
sloiuri încep să se piardă
în găuri lăuntrice
lichefiați și cleioși
existăm
diluați și
fățarnici
aproape
umani
022.548
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 153
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “aproape umani.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14102556/aproape-umaniComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓Lipim pe viață “etichete, cartoane, polisemii, contradicții”, și “durerea” ne confirmă, ne dă “indicii” și semne “că încă suntem vii”, “șocul” că “estetica” existenței e o “iluzie” provoacă seisme ființiale, căci substanța simulacrelor ne “diluează” mândria, demnitatea și “fățărnicia” de a trăi în ideea înnobilatoare de om.
0
DT...iar "neecologicul" nu este! o pură chestiune de compoziție chimică! Minima aristrocrație / decență față de propria persoană ar trebui să impună asumarea consecințelor care decurg de aici... Însă, trăitor în spaimă (liniștea suspectă), probă supremă a necredinței, în așteptarea "clipei aceleia", lichefiat / diluat și... restul, preferi să dai vina pe condiția umană, mai exact pe limitele ei, nu-i așa?!, căci Errare humanum est. Subtextul este multiplu, "aproape umani" evocând nu doar complacerea în această "circumstanță atenuantă" (de fapt, agravantă), ci și autosarcasmul (sunt (doar un) om, atâta pot, deci...) și, nu în ultimul rând, conștientizarea (dramatică a) distanței față de dimensiunea... divină, care s-ar cuveni să ne fie model suprem tuturor (țara de depaaarteee rămâne încă multă vreme țara de depaaarteee...)...
Mulțumesc frumos!!
Mulțumesc frumos!!
0