zloată

nimic meteorologic

niciun nor

nicio atmosferă sub presiune

precipitații 0mm/cm

doar

starea asta pătrățoasă și colțurile ei înfigându-se

coviltire nesfârșite uitând să acopere

2-3 câini pe la margini

– țipetele Nimănui –

ghemuiala continuă într-o țoală deșirată

identificarea de o clipă

luarea în posesie

autoîncoronarea

marele abandon

limpăitul încercând să camufleze gaura neagră lunecușul

inerția formală

pagina mult prea albă

din nou

un fel de mirare-consternare

niște clopote trezind ajunul întârziat

Crăciunul pe care îl sărbătorești într-un tramvai pe o linie cumva deviată pentru că

de atunci nu-ți amintești să mai fi simțit atât de pregnant mirosul de brad

(și asta înseamnă Crăciunul! și nu era decât o crenguță! în mâna unei bătrâne privind din înaltul vitraliilor...)

în sfârșit resemnarea aceea (cât de) înțeleaptă (?!)

acceptarea măcar de fațadă a perspectivei celuilalt care

nu vrea / nu poate / nu (mai) are timp / dispoziție / suficientă culoare / destul miocard etc. să

te privească live

alege

reminiscențele eului tău păstrate

într-o fotografie

reprodusă după o altă fotografie... reprodusă după o altă...

și totuși

poți să juri

surâsul acela este 1/3 al tău

îi faci semn că