Poezie
dezmoșteniții
file de jurnal afectiv
1 min lectură·
Mediu
nu mai pariem pe Lumină
nici pe fericirea aceea desăvârșită
l-am luat pe Dumnezeu la rost
l-am aruncat în sertare
la un loc cu moliile cu praful cu întunericul cu uitarea
auzim din când în când un fel de țipete
deschidem robinetul invocăm
zgomotele civilizației decibelice
un alt mod de a ne astupa urechile
ne facem bolnavi chiar suntem
o ploaie laică ne umple de păcate
ne abandonăm
nu mai pariem pe Iubire ne ajung simulacrele ei
coapsele dezvelite flirtul trădarea coborâșul în infern
sfârșitul ăsta care iese abrupt din adn demolează
orice început orice posibilă continuare
„caraghioșii ăștia care încă se mai îndrăgostesc ce-o fi în capul lor?!”
îi tăiem de la porția zilnică de pâine de omenie de încredere îi punem la colț
în rând cu faptul divers al erei trecute îi îmbrâncim
în recycle bin-uri nereciclabile
nu mai pariem pe Cuvinte
nici pe taina din ele
ne e totuna dacă ne rugăm dacă înjurăm dacă mințim
dacă frați cu adevărul ne facem doar cu stigmatul șarpelui
dacă poemele ne sunt aripi sau rebuturi
dacă morți trăim sau vii vom fi după ce vom fi murit
nu mai pariem
001.331
0