Poezie
sevraj
file de jurnal afectiv
1 min lectură·
Mediu
și uităm să trecem la gestul următor...
condamnați la organic,
captivi
în învelișuri din piele și oase, cămașa de forță perfectă,
eu, femela bipedă,
tu, adamul astenic, acceptând înrolarea
cu resemnarea tâmpă a prăzii
în zadar așteptăm să ieșim
din travesti-ul șarpelui năpârlit,
din falsul paradis al curiozității fructului
patul meu este marmura zidindu-mă,
roșul – punctul de alarmă în arie seismică maximă
golul în care mă afund căutându-mă,
căutându-te,
căutându-ne
când
clarobscurul pregătește crema hidratantă a zilei,
(o iluzie copilărească să crezi că haosul va elibera ceruri)
în drum, oameni captează viruși,
tot felul de mutații genetice,
inconștienți și muți,
niște insecte daltoniste frustrate,
și-au făcut un obicei din
a-și crește aripi cu polenizări parțiale
și ce probă mai mare de pioșenie decât aceea
de a ajuta soarele să răsară în timp util,
iubirea să plece înainte de a deveni anatemă,
pe Dumnezeu să ne ierte...
îmi faci un semn
nu înțelegi
rostul izolărilor mele constante
cuvintele-astea îmi creează dependențe letale,
nevroza absolută a sevrajului,
agresivitatea morții neduse până la capăt
nu știi
dar singurul leac este să mă lași
dumicată de ele
001.326
0