Poezie
în exil
file de jurnal afectiv
2 min lectură·
Mediu
nu pot să scriu poemul acesta
pentru că nu te mai iubesc
nu pot să scriu nici poemul celălalt
pentru că nici măcar nu te mai urăsc
atunci
cum s-ar așterne literele mele,
ce formă ar lua eul meu și
cum l-ar vedea ceilalți din afară:
grotesc, tragic, doar ridicol,
un act gratuit,
de fațadă,
o mostră a autoiluzionării perfecte?!
când unica lege a indiferenței e deșertul?
eu mi-am mutilat pe rând dragostea ca un sinucigaș,
mi-am mutilat și resentimentele până când am devenit
vasul gol în care pasărea albă în zadar se cuibărea
eu am plâns o vreme, am deznădăjduit până când
lacrimile mi-au zidit un alt chip, o altă ontologie,
înstrăinat și rigid în oglinzile celuilalt cer,
un fel de iad,
capitulat în încruntare și boală până când
m-am trezit pelerinul perfect al deșertului ,
frate-de-cruce cu foamea dropiei și înțepătura de cactus
tu nu ai știut
și
aș putea inventa o altă ordine,
îngerii perfecți și codul estetic à l’envers
aici
vidul ar deveni reper pentru non-sens,
sentimentele ar levita cu capetele în jos,
liliecii s-ar reprofila
aș culege lila-ul din ei
și buzele mele ar fi vinete încât
cât de vie m-ai crede?
știu
încă
îmi vorbești din prezent
te aud
din spatele lui
045.730
0
a primului vers din acest text nu l-am putut "lăsa din mână"...
O compoziție deosebită, când delicată când dură dar
păstrând o sensibilitate marcantă a sincerității...
Felicitări!
(categoric de înstelat)