Poezie
lună plină
1 min lectură·
Mediu
suntem liberi/ mult prea liberi/ aproape libertini
avem în sfârșit timp/ atâta timp că
am putea împrumuta chiar și veșnicia la o adică
desigur cu dobândă și-ncruntații-nesătuii ochi
de saltimbanci goi
ai nimănui
contrafăcute
se lăfăie orele noastre pe lavițe din aur – adevărate mărfuri:
alegeți culoarea preferată/ nuanța/ minus garanția/ zgomotul perfect
purtăm măști/ constant ne asortăm perversa dibuială
caricatură la mâna a doua certitudinea ne e
insomniace mimici asmut fiare
și mușcă lupii fantomele din piept
împrăștie sânge fântâna
și suntem triști mai triști decât tristețea însăși
dar nu știm
fără de sfârșit în fiecare dumicat ne intră noaptea
chiar și în cuminecătură
avem cuvinte de-a valma care mai de care
sticloase/ dezbrăcate/ strident fardate/ decontextualizate
prin ele
se descompune dumnezeu în peisaj cubist
abupte ziduri în grasul pântece-al tumorii
ca o secure lumina doare în aorte și
ștergem litere/ de-a-ndoaselea le scriem
rânjim când morți
ne recunoaștem în
vanitoasa-schizoidă mâzgălitură
dar noi avem timp mult prea mult timp
suntem liberi atât de liberi aproape libertini
001.143
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “lună plină.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14085520/luna-plinaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
