Poezie
destrămat
1 min lectură·
Mediu
toamna asta – un alt barometru al singurătății
lui Dumnezeu
oamenii trec tot trec și-
-n loc de biserici
coboară-n bezne acoperișuri
eu ies tot ies dintr-o încăpare într-alta
aceeași concentrație aceleași otrăvuri același mucegai
un străin se insinuează constant în mine
stupefiat nu înțelege nici el cum de
suntem atât de intimi
până la confuzie
râdem nevrotic căci
împărțim aproape frățește
trupul nesătul
sufletul agățat în respirația celulei reziduale
EL mă întreabă cam ce cred despre „toamna-asta”
cam cât va mai dura
... că parcă n-a mai trăit niciodată
o stare așa de prelungă
printre detaliile mele cotidian-nocturne
- atmosfera înșelătoare davidoff
- unul două trei n proiecte științifice
- multe insomnii neproductive
- o decepție în dragostea aceea morganică
- o închidere ermetică și priviri pe furiș etc.
Îi răspund în gând
meschin aproape uman:
am totuși atuurile mele:
încăpățânarea de a recicla rădăcinile restante
Și El pleacă
deocamdată
001.499
0