empatii

“Trupul peticit” cu grefele neputințelor, slăbiciunilor și zădărniciilor, “doare” la lumină sau întuneric prea intense, el este obișnuit cu o luminiscență difuză, în cazul celor “care n-au zâmbit niciodată”, “surâsul” are aspecte “terifiante”, la fel și “masca” corozivă, atacând pielea psihicului, “a deprimaților”, precum și genunile în care au coborât iremediabil autiștii.
O poezie care solicită imaginația și incită la reflecții.

Ma bucur pentru acest impact asupra receptarii!

Fiecare dintre noi se poate regasi la un moment dat intr-unul dintre personajele prototipice (invalidul trupeste/ sufleteste, deprimatul, autistul, mama rastignita etc.). Uneori suntem asemenea orbului care isi supraliciteaza imaginatia: ca sa gasim realitatea "nevazuta", de dincolo de aparente este necesar un efort (inclusiv) de imaginatie, de credinta, de rabdare/ constanta. Cateodata ne simtim goliti pe dinauntru (nu mai "stim" sa simtim, prin urmare exista riscul de a nu ne mai putea... ajuta pe noi insine, dar nici pe cei de langa noi. Instinctul de supravietuire insa (care, cred, vine tot de la Dumnezeu) ne ajuta sa ne "coloram" existenta/ sufletele (curcubeul), adica sa ne (re)motivam ontologic. Nu e nevoie decat de o minima receptivitate in acest sens.

Multumesc, Razvan, pt comentariu!