Poezie
et la vie continue
1 min lectură·
Mediu
în tot timpul acela eu învățam
învățam să mă pot accepta oricum când
intempestiv chipul mi se va răsfira
și va curge în goluri buclate
sau în linii translucide printre
toate cele care fuseseră odată ale mele
atunci când voi da să intru și
amnezia îmi va încetini reflexele
ca pentru hibernare
surghiunite gesturile vor încremeni
în pragul cerului pasărea
va acoperi timpul ca pe proprii pui
își va pune o ultimă dorință
în vis va aprinde rugul se va căi
între timp
benevol
trupul va deveni calea ferată
interminabilă lustruită
acaparată de respirația nalbei prin care
țipetele vor intra în cimitire discret
tainic aproape
ca la euharistie
din umbrele lor aripile vor desface
piedicile sufletelor înzăpezite cândva
într-o seară târzie fără număr
când rămăsese doar așteptarea
când mă voi fi trezit
voi purta cămașă albă
001.288
0