Poezie
homo viator
1 min lectură·
Mediu
ca atunci când pașii noștri simulează mersul
pantalonii evazați sunt evantaie
din ele pasărea prinde aripi
falduri-falduri
le adăpostește în ceruri
pe umerii tăi
surâsul unui zbor
oglindă răsfrântă în suflet
ploile astea ne îmbibă tălpile
pe urme înmuguresc semințe
creștete înflorate în loc de inelare
eșarfa mea îți strangulează ochii
gestul tău tandru intră prin vene
e una din acele clipe în care
cuvintele pleacă
se întorc
doar în tăcere
nu tulbură timpul
drumul ăstă nesfârșit așterne
în obraji și dincolo
grădina
mângâierea dimineții regăsite
plouă
mâinile nu se desprind
împreunate liniile vieții
ca-ntr-un cuib
și mi-e dor ca și cum ai fi departe
nu-ntoarcem privirea
inima desenează în stâncă
o unică umbră
încremenită
arca așteaptă
001.283
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “homo viator.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14071646/homo-viatorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.