Poezie
Nu-mi mai spune nimic numele tău...
2 min lectură·
Mediu
... dar poate vrei să-mi dai mâna. Să ne cunoaștem în copilărie,
În prima întrupare, când nu ne dumerisem încă
Cine eram, de ce venisem, ce avea să fie cu noi...
În rezerva de timp pe care egoist o păstrai doar pentru tine:
Fă-mă părtașă ei ca la o tainică masă, ca la o agapă.
În popasurile tale pe câmpia palmei însemnate poate și de mine
Într-o firavă linie întretăiată. Într-un punct alungit către Venus.
Poate ne cunoaștem în nevinovatul joc ce nu-și anticipa consecințele,
În silueta vântului primăvăratic descântător de fețe
Asemenea unui mag. Înțelept ne va recita povestea ghiocelului
Dezinvolt răsărit. Și care nu mai voia să păstreze tăcerea...
Într-un gest frivol cenzurat făcându-ți-se subit dor de mine,
În adolecenta care gafează adesea. Știe să-i pară rău și
Þi-o spune fără-ntârziere, confesându-ți-se ca unui duhovnic.
Într-o aromă familiară. Cutremurător de proaspătă
Că adună cosmosurile. Ne dă nume și sentimente. Ne zidește.
Într-o înșiruire ermetică de cuvinte. Insistentă. Provocatoare
Asemenea unei cărți sibilinice ce face să doară înțelesuri.
Înțelesuri sortite să intre în noi ca o apă în matcă,
Ca un ochi sfredelitor în lumină. Ca un cerc care adună.
Să ne cunoaștem în goliciunea fiecăruia dintre noi,
Pe cerșetorul neajutorat să-l primim cu ferestre
Din umeri vor crește copaci. Cerul se pregătește...
022.774
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 214
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “Nu-mi mai spune nimic numele tău....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14063034/nu-mi-mai-spune-nimic-numele-tauComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DTnici eu nu as fi putut sa explic mai bine meandrele astea feminine!! Asa e, aveti perfecta dreptate, titlul nu era decat o "mica strategie" de inducere in eroare a "lui"... , doar asa il poti "prinde" cateodata, sa nu mai scape... deloc... Multumesc frumos pentru comentariu... Foarte frumoase randurile scrise de Dv! Cu prietenie, D.
0
și brusc mi-am adus aminte de-o-nsăilare de vers
din timpul unei demult uitată tornadă a vieții când
în disperarea părelnică a ucise-i iubiri fără o dimensiune
întins pe pământ ziceam:
migrăm cu sufletul spre poli
ecuatorul tot rămâne-n urmă
spre sud spre nord doi oameni goi
cu inima pe umăr
câte un crater stins avem în noi
ce-adună ape și noroi
le ducem să se facă sloi
și tu și eu
pentru-amândoi vom fi doar nimeni...
apoi
am pipăit trupul poeziei
strategie pur feminină
resuscitare incitare...să nu-i spun suflat
blând în urechi
să se trezească cel care doarme...