Poezie
neputința
2 min lectură·
Mediu
O femeie frivolă care-și pierde-n fiecare zi câte-o șuviță.
E fluierată pe stradă și ar vrea să se oprească să le spună
Franc: ea nu e câtuși de puțin „una dintre acelea”.
Buzele strident vopsite îi sporesc angoasa. Și-și trece mâinile
Una câte una fremătând ridicol peste tâmplele dezgolite.
Încearcă din când în când câte un surâs în colțul gurii
Și-l reprimă repede. Atât e de speriată. Îl amână pentru „data viitoare”.
Nu mai merge nici la coafor. Își aranjează cum știe mai bine
Putinele fire rebele. Încărunțite. Oftează des
Și-și simte răsuflarea grea. Îi zdruncină intimitatea.
Poartă haine largi. Așa își poate masca (se autoiluzionează ea)
Șoldurile diforme sau oasele ieșite inestetic din sine.
Cochetează din când în când cu snobismul, mondenitățile
Și trage câte-un fum de Double Happiness. Nu ține.
Se-neacă. Tușește gol. Ca o locomotivă cu aburi.
Aseară a-ncercat să-și schimbe modul de a gândi. Modul de viață.
Asta după ce s-a privit îndelung în palmă și a fost sigură că,
De fapt, destinul ei ingrat nu era decât o farsă...
S-a gândit să se distribuie și în alt rol. Mâine se prezintă la casting
În mod cert lucrurile nu vor mai fi „aranjate”.
Va primi în sfârșit ce i se cuvine. „Mâine” a trecut.
Azi dormitează în fotoliul cu arcuri vechi din sufragerie
Și „celălalt mâine” nu se vede cu ochiul liber.
Aerul e greu. Lutul bătătorit îi reprimă instinctele.
Chiar și pe cele mai elementare...
Uită cu desăvârșire de ea. Bunăoară, poate fi dulapul cu haine,
Flaconul cu vibrocil. Eticheta lui. Sau clapa clavirului. Ziua aceea
Pe care nu reușise să o prindă. Viitoarea duminică ce va trece mult prea nevăzută...
Neputința..., neputința..., neputința...
Își îneacă strigătele într-un Johnnie Walker
Deși știe că asta a dus-o în sfârșit la falimentul total
Neputința..., neputința..., neputința...
Fată bătrână și rea, anxioasă patetică și perversă
În nevolniciile ei agreste. În lumea ei de kitsch.
Își linge rănile și tot așteaptă..., așteaptă...
De ea nu s-a-ndrăgostit sincer niciodată un bărbat (nici măcar o femeie)
Nu i-a pus inel de logodnă. Nu a trecut-o pragul...
022.931
0
Neputința naște monștri și singurul remediu ar fi credința. Dacă aceasta nu există salvarea poate veni și de la un animăluț.
Lectura a decurs bine, m-am poticnit un pic la -să le spună franc că ea....-, cred că se poate elimina că, iar mai jos -câteva-. Și comparația cu locomotiva cu abur mi se pare un pic exagerată!
Una peste alta textul m-a impresionat și dacă personajul ar exista în realitate aș vrea să-l salvez.