așteptare

îngerul ne lăsase o notă din harpa sa (un desuet „do major”)

și miezul dintr-o prescură deja începută de confrați

asigurându-ne că, așa, măcar într-un târziu,

ne vom molipsi și noi cel puțin parțial

de lumină, de iubire, de cer, de nepăcate...

apoi plecase fără să ne dea de știre...

așa cum pleacă de altfel toți îngerii

......................................................................

în camera cu pereți negri și acvile împăiate

gândurile noastre fac acrobații letale

... pe propria piele...

în epiderma ta ochii mei zac strangulați de artere capilare

ca un liliac suspendat peste timpul pierdut deloc proustian

inima ta se face că cere apă-vie... să-și reînnoade amintirile...

să arunce cât colo grelele amnezii...

patul ne-a devenit masă

azi avem nevoie mai mult ca oricând de slove

acolo, în obrazul tare al cireșului, înțelesurile cresc mai mult sau mai puțin

explodează lamentabil în enunțuri eliptice

ne arătăm unul pe altul cu degetul, cu deznădejdea, cu angoasele

și purtăm fiecare stigmatul celuilalt ca pe un trofeu

lacrimile mele îți împart șiraguri-șiraguri de grimase nedomesticite

în rumori apocaliptice ce nu pot primi propriu-zis un nume

...................................................................................................

în camera cu pereți negri sufletele se leapădă

așteptăm o altă sosire....