Poezie

așteptare

2 min lectură·11 octombrie 2014

Mediu

aici nu se întâmplă nimic râsul plânsul

agonia extazul zborul prăbușirea

el și ea androginul din noi toate au înghețat

au împietrit pe vălul alb pe care-l port ca o călugăriță

îngropată la rădăcina primului dezmoștenit

sosit târziu în nopți prăbușite letal

pe potecile din stepele mele

aici toate ceasornicele au stat

mâna nevăzută nu le mai întoarce

abandonată și ea aceleiași letargii

aici am uitat de mult că am putut iubi cândva

nu mai știu cum e să nu fii singur

în fiecare secundă să ai altceva de făcut

să te grăbești s-ajungi undeva pentru că acolo

trebuie să găsești pe cineva

mereu să deschizi ferestre să le zidești în tine

ca lumânări trandafirii în întunericul

ce zace peste tot insidios

am uitat și resentimentele

nu-mi mai pasă de ele nici de tine

sunt prea obosită trebuie să dorm

aici și amintirile au împietrit

mă-ntorc. totul nu e decât o poză

mult prea statică un mecanism defect alterat

oglinda risipită a lacului nu mai păstrează nimic din

curgerea de odinioară ce făcea să-mi crească piscuri

în loc de mâini torțe în loc de ochi

ne exilăm

în cămașa impermeabilă a epidermei noastre

purtată ca un sac cu gust de rumeguș nevindecat

miezul de pâine ne doare-n cerul inimii

sângele nu mai arde. coagulat îngheață-n vene

miroase-a cenușă. pasărea nu mai știe să renască

aș vrea totuși să cred că mă vei trezi cu-al tău sărut…

mâine sau poimâine poate chiar duminica viitoare

după ce mă voi fi odihnit îndeajuns aici

001.325

Daniela Luminita Teleoaca. “ așteptare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14057672/asteptare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.