scrisoare către tine

... și... te mai gândești din când în când la mine?!

nu știu de ce, dar simt că încă o mai faci

... în felul tău... desigur

epurat de neliniști de frustrări de tristeți de regrete

de doruri grandioase... metafizice

„gândul” vine la tine într-un mod aproape pragmatic

științific-rațional

sufletul este măsurat diluat și așezat necruțător

în ecuații de gradul unu

fără nicio necunoscută

(știi, chiar te invidiam cândva eu care nu cochetam decât cu sisteme de ecuații de gradul patru cu număr maxim de necunoscute, pe care le complicam la nesfârșit, dar...)

grâul este selectat drastic în spirit scripturistic

neghina dată la o parte catalogată indexată și

iacta alea est

bovarisme quijotisme livrisme sentimentalisme-patologisme

cine are timp de ele?!

..........................................................................................

uite, aici la noi, mai la vale, lacul își adună senzual toate lopețile pierdute

de acolo din adânc de unde somnii cu mustață și colți din fier

nu sunt puși în tigaie ca să fie mâncați, ci tantric ei

visează imperii de sentimente albastre construiesc arce fantastice

ca să dureze un mit o poveste o Iubire mare cât fruntea abruptă a muntelui din piatră

cât Araratul

apa tremură în silabe muzicale rostuite teribil în nesupunerea lor

doi cormorani își împletesc stângace gâturile și se abandonează simultan zborului

la debarcader ne așteptăm rândul – sunt arce pentru toți

în umbre irizate de sălcii pletoase ne îmbarcăm ca odinioară

obrajii ne ard trupurile ni se agață sălbatic de unduirea dinlăuntrul nostru

un pas și am trecut dincolo nu regretăm nicio clipă

.....................................................................................................

... și totuși eu mă mai gândesc din când în când la tine

... în felul meu desigur, dar în felul meu de-acum

„gândul” meu se altoiește pe brazdele frunții mai înalte

și continuă în zâmbetul înțelegător devenit una cu mine astăzi

nu știu dacă tu simți asta

... cândva ne (mai) sincronizam empatizam

......................................................................................................

soarele e la asfințit și domnește măreț în fotoliul de foc al apei

doi pescăruși se privesc în ochi își iau apoi zborul în direcții diferite

trestia se leagănă gânditoare: ea nu va uita nimic niciodată

poveștile se nasc zilnic sub ochii noștri doar noi suntem marii absenți adesea