Reflecţii minore (18)

Despre frumuseţe Ritualizată, frumuseţea va deveni poem, un five o’clock al esteţilor ieşiţi din irealitate, în spaţiul devenirii nedenaturate. Despre a-şi aminti Neuitarea, ca aducere-aminte senină, este cea mai adâncă formă de rugăciune, implicit o formă sublimată de iubire, indiciu al fotonilor divini sălăşluitori în om. Neuitarea poate învinge moartea. Neuitarea învinge moartea. Să ne amintim, deci! Despre optimism Când dispui în mod constant de acea bucurie lăuntrică nepervertită, oricâtă imaginaţie ai avea, în ruptul capului nu vei putea închipui un sfârşit! Asta pentru că, în preajma lui Dumnezeu situându-te, vei găsi sens chiar şi pentru o eventuală ‛moarte’. Despre fericire A fi fericit înseamnă a te lăsa, asemenea unui copil, doborât de uimire la fiecare trecere a cerului prin tine. Despre Dumnezeu şi om ‛Spiritele încarnate’ – iată un concept la care Dumnezeu nu s-ar fi gândit, în ingenuitate divină visând la ‛materia înduhovnicită’. Concept pe care în schimb el, omul – încă din stadiul de argilă brută – îl adulmeca feroce, gândind „n” maniere de a-l pune în practică. Despre spiritele tari vs. slabe E greu să te înfrânezi, mult mai la îndemână este desfrânarea. Mai ales atunci când „excedentul chimic” oferă alibiul perfect celui nu prea adesea obişnuit a-şi face procese de conştiinţă. Despre efemeritate Ne facem din ce în ce mai mici, aşa de minusculi, că nu mai avem vreme să ne vedem scame uitate pe lucrurile stăpânite odată. Timpul ne îmbrânceşte din realitate. Insidios, la intervale, incognito, cu „drăgălăşenii” şi „adaosuri”, în ultimă instanţă cu avânt nescrupulos administrându-ne „marele şut”. Despre modele Suntem construiţi după modelul universului. Căruia îi e foame, mereu îi e foame, o foame teribilă! Şi şi-o satisface. Fără prea multe scrupule. Despre priorităţi Câteodată vrem să plângem. Conştientizăm însă rapid că mult mai important este să visăm. Şi visăm-visăm! Despre continuitate Suntem copiii de odinioară, chiar dacă azi desenăm lucruri încâlcite, propriul labirint, propria pedeapsă! Despre vocaţii Sufletul omului – bucata de papirus pe care ne aşternem strigătul iubirii către Dumnezeu, al nevoii incurabile de El.