reminiscență

lunile noastre de fiere vor acoperi pământul cu o pătură groasă prin ani-întuneric nu va găsi cerul drumul spre strigătul omului îngeri din cuvinte vor cere odihnă fără plată orizontali și sălbatici vom sta goi în fața nimicului când Dumnezeu rămas de-tot-singur nesăbuinței nu se va putea da ca pe destin pădurea își va îmbrăca anxietățile: deșertul de inimi mumificate aproape-amnezici ca de trupul de carne de iubire ne vom apropia și vom mușca... vom mușca... înspăimântătoare gângănii cu strășnicie purtând în codul genetic unica informație: a supraviețui! [adesea nu mai înțelegem nimic și totuși Dumnezeu a fost suficient de curajos încât să găsească un răgaz pentru viață]