vocații

niciodată n-am văzut albastrul pe de-a-ntregul nici măcar negrul floarea a fost constant înjumătățită am privit la ea tâmp fără pic de imaginație trecea un fel de pasăre se rătăcea un fel de om obișnuiți cu realitatea din fața lucrului ne-am făcut din ce în ce mai mici am construit ferestre mecanisme perfecte ale exilării în primăvară ne-am instalat corturi am ieșit precauți cu măști de protecție am pierdut mai întâi câte o literă mai apoi câte o silabă în curând sentimentul în toată puterea cuvântului habar n-a mai avut Iubirea unde-i era habitatul! încăpățânați în pământ în loc de lumină ne-am apropriat boala