contaminări

seceta e o stare de spirit dincolo de orice delimitare geografică, de orice prognoză, de orice anotimp.... suntem saharici, seropozitivi, purtăm buline roșii (risc seismic gradul unu) păsările au deprins de la oameni spiritul competiției non-fair play, „inofensivul” machiavelism, trăirea de formă, legea talionului, egoismul pur și peren, luciul sabiei și pumnul, logosul rătăcit printre deșeuri... nu-i de mirare că și-au pierdut aripile și hibernează, pervertite genetic, carnivore în masă și canibale oamenii au privit spre pământuri ca hipnotizați, în subsoluri găurite cu mucegai, au chemat irezistibil orizontalul și-au făcut din silabe ștreanguri. otrăvuri letale. din gesturi, stigmate. stoluri centrifuge. din dragoste, trupuri peticite... sensurile au intrat în castele. în nisip au surpat temelia, într-un final, ne-au renegat moartea e o stare de spirit dincolo de orice punct irevocabil pus la sfârșitul unui enunț. al unei vieți. cerul a învățat de la noi să plece. puțin câte puțin, până când a devenit un fel de pământ. unul fără iubire. s-a așezat cocon peste țărâna din noi. ca-ntr-un habitat propriu. uneori ne doare când, temporar și parțial, ieșiți din amnezie dibuim conturul realității celei adevărate ne schimonosim. ne revenim iute: copacii nu pot rata vegetarea paralelă cu lumina, meditația cu ramurile în jos, vocația de a rodi secetă