Un fluture s-a așezat
pe o margine a timpului.
Cu o pâlpâire înceată, nehotărâtă,
și-a întins aripile
și a atins clipa,
ce zăcea adormită,
transformând-o într-un curcubeu de culori.
- De ce
Liniștea se insinua în
gândurile amorțite,
ca un firicel de praf în cochilia unei scoici
producând o mișcare circulară
în care erau antrenate
celule, atomi, neuroni...
De-odată
s-a spart în
Simțeam durerea
cu care se naște
secunda.
Simțeam trupul timpului
cum se zbate,
se întinde,
se lătește și ... suspinând
aruncă afară secunda.
O vedeam cum sta
singură, stingheră,
