Poezie
Dincolo
1 min lectură·
Mediu
Degetul liniștii îmi cânta-moale și alb
Într-un ritm de a fi-a nu fi
Pe struna cerului-mare,cărunt
Mângâierea cădea abrupt,mai adânc
În jur se părea că totul dispare
Un abur întâi și apoi
Un nimic absorbea doar un gând
Și apoi două,trei
Și încet te-neca în aripa sa
Degetul liniștii dispăruse demult
Doar un vuiet părea,undeva-că tresare
Întâi încet,apoi cumva-ca o chemare
Ce strigăt!
Și oare cine strigă oare?!
Nimic.
O caracatiță de soare,apoi
Un sunet repetat
și o-ntrebare,apoi
Nimicul
Sună slab,apoi
Din ce in ce mai tare
Și la sfarșit,se pare
O liniște a liniștii
Devine cu adevarat
Adormitoare.
001793
0