Învățătorul
sunetul clopotului anunța sosirea călăului îmi amintesc cu fața la tablă acel glas venit parcă din alt veac trebuia să tac să învăț și mai ales să am răbdare când nu știam deasupra
moartea oricum vine
se ridică de pe bancă și își târăște pașii în liniștea parcului la fel de gol ca sufletul unui dictator nimeni nu îl grăbește nici moartea aceasta oricum vine după ochii ațintiți spre
confesiune
în ceea ce privesc cuvintele mele ele sunt întotdeauna triste fragile și întunecate ca grota din care vă scriu majoritatea îi spuneți „lume”
am înțeles
am înțeles că nu-ți trebuie întotdeauna cuvinte ca să te faci înțeles e de ajuns să taci că nu e suficient să vrei trebuie să poți și invers am înțeles că bucuria nu stă doar în
ultima amintire
întâi am crezut că a fost mâna caldă a mamei mele care mă însoțea în fiecare noaptea am simțit o căldură cum se apropia cu pașii unui elf m-am trezit acoperit de frânturi din zid ca de o
timpul a rămas în loc
mulțimi de steaguri se înalță în bernă de cum pășesc pragul cetății nu aș fi vrut niciodată să văd ce mi-a fost dat sub ochii învolburați am descoperit aici sărăcia în forma ei
Déjà vu
modul cum ține trabucul între degete amintește de Che Guevara salută tovărășește mulțimea din parc cu entuziasmul lui Ceaușescu în Primăvara de la Praga și ia loc pe bancă lângă mine câteva
Gara
pereții sunt murdari și plini de desene scaunele de plastic sunt reci iar becul nu se mai aprinde de mult o grotă cenușie pentru alții „acasă” în fața gării unul dintre ei vorbește cu
Sunt clipe
sunt clipe îmi spunea bunica când trăiești fiecare secundă în bătăi de inimă dar cu impresia că ești mort nu mai simți niciun fel de dureri trupești și asta pentru că știi că durerea purifică
Poetul care zace în mine
nimeni de aici nu minte când se spune că este probabil să vină în curând o zi când se va scrie despre mine ca despre cel mai mare poet romantic în conformitate cu aprecierile primite am
morții nu-i pasă în ce limbă vorbesc slujbașii ei
cine au fost mai răi în războaie nemții sau rușii și care lagăre au fost mai îngrozitoare cele nemțești sau cele sovietice? despre lagărele nemțești niciun supraviețuitor n-a
în acest îndepărtat ev mediu
aici în acest îndepărtat ev mediu totul coboară în adâncuri așa că trebuie să umblăm ascunzându-ne umbra se vorbește puțin și numai despre lucruri cu adevărat importante ca o
astăzi este duminică
astăzi este duminică o zi perfectă pentru a pune capăt văitărilor mele și pentru a plăti tribut celor care m-au decepționat nu îmi pare rău să spun am rupt acele poezii de dragoste în
în lume nu se mai moare de holeră sau de cancer
se aud zgomote de pușcă într-o pădure lângă Donețk și un stol de porumbei ce zboară în încercări eșuate de a evita măcelul în aceeași frenezie sunet de rachete răsună în Fâșia Gaza și un
Bunica
în ciuda faptului că picioarele ei sunt obosite și tot trupul i-a îmbătrânit odată cu vârsta aleargă dintr-o parte în alta cât e ziua de lungă la fiecare pas își cască ochii peste pământul pe
Cimitirul din gândurile mele
noaptea a pus stăpânire pe mine lovindu-mi memoria pentru totdeauna cu acel strigăt care mi-a intrat în carne că să prindă rădăcini cu acele fețe strălucind ca niște candele într-o biserică
Femeia aceea
Era o voce ușoară precum glasul unui cerșetor cântecul cursese mai apoi de-a lungul gâtului meu pentru a năvăli puternic ca o revărsare de ape în cap unde s-a învârtejit îndelung înainte să
Adolescență
Etapele se succedau într-un ritm accentuat; primii bani, prima țigară, primul contact sexual - ultimele noastre griji erau sida și cancerul. Ca toți puștii râvneam la acest
Am șters pagini din memorie așa cum deschid fereastra să respir
Mi-am băgat amintirile, păstrate de prea mult timp, în saci de plastic și cutii de carton pe care au venit să le ridice din fața casei. Jurnale vechi, pe care mai bine nu le-aș fi
O zi în Irak
În orice minut putea fi posibil să devin cenușă. În acest loc ura este un cancer care crește în fiecare zi. Cu cât înaintam, corpul meu dezintegrându-se părea opera unei întregi armate.
Mama
Mama joacă să fie monstru și începe să dea naștere. Și naște un copil neajutorat ca o baltă în deșert. Și naște o fată neîncrezătore ca Maria Magdalena între fiare. Mama se face
Novalis
Novalis dezleagă secretul prescurtării camera încuiată-n timpul nopții a fost descoperită, albastră este amiaza pe câmpul heraldicii mere albastre împrejmuiesc
Poetul Dinu Flămând
Editura, bat-o vina tare mult l-a amânat, însă azi mi-a spus vecina că Flămând...s-a săturat
Cu gura flămândă de viață mai aștept doar moartea
Număr bubuiturile ce răsună ca o simfonie a furtunii greșesc din nou socotelile până s-o iau de la capăt mă întreb dacă războaiele trebuie să înceapă dimineața sau noaptea buza
