Poezie
Gara
1 min lectură·
Mediu
pereții sunt murdari și plini de desene
scaunele de plastic sunt reci
iar becul nu se mai aprinde de mult
o grotă cenușie
pentru alții „acasă”
în fața gării unul dintre ei vorbește cu Dumnezeu
după ce își încheie monologul
se așează pe bancă și aprinde o țigară agitat
la intervale scurte revine
ș îndrugă cuvinte despre sfinți
vorbește singur
dar are sentimentul puternic
că-l ascultă mulțimi de oameni.
încă stăpânită de o armată de neguri
gara supraviețuiește
este cea mai mare vizuină democratică
aici durerea ține conferințe
și smerenia se plimbă cu coroană pe cap
am întâlnit oameni bogați
astăzi doar cuvinte secătuite
am întâlnit oameni cu familie și copii
astăzi întinderea tare a serii
este singura lor soră
am întâlnit oameni bucuroși în cluburi de seară
astăzi noaptea îi însoțește în zdrențe
„gara vreau să fie ultimul meu vis”
se aude din sala de așeptare
vocea unuia dintre ei
o grotă cenușe
pentru alții „acasă”
Notă: Poemul a fost publicat în revista Familia nr. 11 - 12/noiembrie - decembrie 2015, Oradea.
002327
0