Poezie
Femeia aceea
1 min lectură·
Mediu
Era o voce ușoară precum glasul unui cerșetor
cântecul cursese mai apoi de-a lungul gâtului meu
pentru a năvăli puternic ca o revărsare de ape
în cap unde s-a învârtejit îndelung înainte să adorm
ochii îmi erau sub asediul acelei femei
care cu privirea ei poate sfărâma armele zeilor desfrânați
și care îmi amintea de bunica mea
ce a murit cu numele libertății între dinți
a învins holera și cancerul
dar au răpus-o gloanțele
de atunci scriu pe sicriul defunctei
până într-o zi când i se vor deschid pleoapele
auzeam urcând cântecul în trupul acelei femei
umflându-i sânii și străbătându-i mâinile
și picioarele și coastele în ondulații fantastice
în ochii ei se deschideau irisurile ca niște eclipse
iar cântecul acela a reușit să mă pătrundă și pe mine
003.036
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Lăcătuș
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 128
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Lăcătuș. “Femeia aceea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-lacatus/poezie/14028825/femeia-aceeaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
