Poezie
cam așa
2 min lectură·
Mediu
cam așa se întîmplă cînd merg pe stradă și se face foarte dimineață.
pur și simplu vreau să spun că sînt un om. care nu așteaptă nimic.
sînt omul care se plimbă pe timp de ploaie. cu un fluture în buzunar.
simt că pierd ceva. simt că pașii mă duc de-acum tot mai departe.
să spun că eu sînt de-acum mai înalt. și că oamenii cred tot ce le arăt.
și tot ce cred eu că le arăt. că nu vreau să mă vadă lumea. sînt sigur că
n-ar înțelege nimic din toată liniștea asta care se întinde de la mine spre
picioarele tale. voi începe să răspund și la întrebarea pe care mîinile noastre
o tot întorc și-o agită și-o fac să sune. întrebarea care m-a orbit de cîteva ori
pînă acum. voi sta la masă și voi vorbi. cine va merge să caute drumul de
întoarcere va fi un om pierdut. pentru că nu va auzi ce vreau să spun
de atîta timp. nu va auzi cum gîndul meu scrie poemul. cine va înțelege
cît nimic aștept eu va simți apa de lîngă noi. iar celui care va tăcea pe genunchii
mei îi voi spune că lîngă noi nu e nicio apă.
dar nu am. nu pot. nu am. nu știu cum să încep.
003.059
0