Poezie

o liniște foarte înaltă

1 min lectură·9 august 2011

Mediu

dar vine o vreme, desigur, cînd ai să rămîi

singur. și totul ți se va părea alb. sau poate

vei fi ca o umbră peste gîndurile noastre. cea dintîi

care a reușit să le acopere, pînă la ultimul, pe toate.

acuma, să recunoaștem, tu nu vei putea niciodată

să ne privești. ba chiar îți vei întoarce ochii, îi vei închide, iar

afară, pe străzi, va fi tot lumea ce stă chiar acum, cînd vorbim, aplecată.

lîngă niște oameni eu m-am tot pregătit. și-am să sar

cu prima ocazie, ca dintr-un tren.

am să sar printre mîinile tale curate

pe care nimeni pînă acum nu s-a gîndit că le poate străbate.

am să sar. tu vei rămîne singur și la fel de șaten

deasupra mea va fi, ca o chemare-a amintirii, umbra ta

iar eu voi rîde. de parcă-ar conta.

003.165

Daniel Gherasim. “o liniște foarte înaltă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-gherasim/poezie/13986591/o-liniste-foarte-inalta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.