De la hai și până la bă există o veșnicie de înjurături.

Și cu toate astea umblăm în genunchi până aici. Probabil nu ne mai amintim unde am ajuns în cele din urmă. Sau ne pasă prea puțin până când umblăm ca niște bolnavi mintali. Viața este ca o trecere de pietoni într-o intersecție nesemaforizată. E suficientă o mică neatenție și un singur automobil să te duci în pizda mă-tii. Apoi fiecare merge unde a greșit cel mai puțin. Cei mai mulți își doresc să fie aripi. Să zboare ca niște lilieci albi unul prin celălalt. Eu îmi doresc să fie iarnă. În iadul meu!