Poezie

Neputința unui apus

1 min lectură·22 martie 2008

Mediu

Când noaptea se așterne,

tăcută și pustie,

Pe freamătul de perne

o tâmplă, viața-și scrie.

Pe patul alb de rânduri

bătrâna-mi tinerețe

Mă poartă printre gânduri

șoptindu-mi trist binețe

Prea multe într-o noapte,

pe fruntea-mi riduri plânge,

Dar câte-n lume șoapte

sufletul nu-l frânge.

Mă leagănă cuvântul,

ce amintire-mi poartă

Tot ce-a trait pământul,

cu mine într-o soartă

Răpit mă las de cețuri,

încondeind șarade,

Dar câte-n lume prețuri

mai vin ca să mă prade,

Și câtă neputință

prin neguri mă lovește

Ce îndură o ființă

apusul povestește

001.790

Daniel Coman. “Neputința unui apus.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-coman/poezie/1774633/neputinta-unui-apus

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.