Poezie
Neputința unui apus
1 min lectură·
Mediu
Când noaptea se așterne,
tăcută și pustie,
Pe freamătul de perne
o tâmplă, viața-și scrie.
Pe patul alb de rânduri
bătrâna-mi tinerețe
Mă poartă printre gânduri
șoptindu-mi trist binețe
Prea multe într-o noapte,
pe fruntea-mi riduri plânge,
Dar câte-n lume șoapte
sufletul nu-l frânge.
Mă leagănă cuvântul,
ce amintire-mi poartă
Tot ce-a trait pământul,
cu mine într-o soartă
Răpit mă las de cețuri,
încondeind șarade,
Dar câte-n lume prețuri
mai vin ca să mă prade,
Și câtă neputință
prin neguri mă lovește
Ce îndură o ființă
apusul povestește
001780
0