Dragoste geometrică
I. Dacă în secolul vitezei Totul nu-i doar simetrie Depănăm firul genezei, Alge, rimă, geometrie Sunt formule, teoreme, Prin iubiri amestecate, Dar și astfel de probleme Demonstrez că-s
Teamă de străveziu
Acelei Ei, de mai târziu Pe care gândul meu o cheamă Să mi te faci, din străveziu Un vis rebel, fără de teamă Te chem mereu, mereu, mereu Deși ades mă tem de tine Ca nu cumva, în neantul
Pelerinul
Odată l-am căutat pe Dumnezeu, Demult, în cerul Lui cel mare A fost atunci când poate eu Eram atât de mic încat, nu ajungeam nici la altare Demult, atunci când am strigat, întoarce-ți,
Neputința unui apus
Când noaptea se așterne, tăcută și pustie, Pe freamătul de perne o tâmplă, viața-și scrie. Pe patul alb de rânduri bătrâna-mi tinerețe Mă poartă printre gânduri șoptindu-mi trist
